Ce sunt criptomonedele si cum funcționează ele?
1. Ce este o criptomonedă?
– Criptomoneda este un tip de valută digitală care îți permite să cumperi bunuri și servicii, sau pe care o poți utiliza ca formă de investiție.
O caracteristică specifică criptomonedelor este aceea că, în general, ele nu sunt emise de nicio autoritate centralizată.
Ca atare, sunt considerate de mulți investitori drept imune la tentativele de manipulare sau la intervențiile guvernamentale.
Pentru crearea și securizarea lor, criptomonedele utilizează o tehnologie de ultimă generație, intitulată blockchain.
Cu toate că este mult de vorbit despre acest subiect, pe scurt, blockchain este o tehnologie care, în ziua de astăzi, este aproape imposibil de spart și/ sau de falsificat.
Prin intermediul acestui „lanț de blocuri” cum s-ar traduce el în limba română, tranzacțiile cu criptomonede sunt împărțite în foarte multe piese mici, ce sunt stocate și gestionate de un grup de computere.
Astfel, pentru ca cineva să reușească să decodifice codul unui crypto, ar trebui să aibă acces la toate calculatoarele ce stochează aceste mici piese.
Ceea ce este aproape imposibil, cel puțin momentan.
2. Criptomonedele principale pe piață și cât valorează ele
Cu toate că mulți dintre noi nu am auzit decât de patru sau cinci dintre ele, în prezent există mai bine de 6700 criptomonede care pot fi tranzacționate public, iar numărul lor continuă să crească parcă de la o zi la alta.
Valoarea totală a pieței crypto este estimată la 1.5 trilioane dolari, adică 1500 miliarde dolari
3. Sunt criptomonedele legale?
– moneda virtuala
Cu toate că există țări precum India care au interzis folosirea și tranzacționarea de criptomonede, în mai toate țările ele sunt legale.
Nu doar că le vei putea cumpăra și vinde după bunul plac, dar în unele state există chiar și magazine care acceptă plata directă cu crypto pentru produsele pe care le vând.
În SUA, recent au apărut chiar și companii de imobiliare care îți permit achiziția de case prin astfel de instrumente de plată.
4. De ce sunt atât de populare criptomonedele?
Criptomonedele au foarte mulți susținători în ziua de astăzi, iar motivele pentru care aceștia aleg să cumpere astfel de instrumente sunt multiple:
Mulți văd criptomonedele ca valuta viitorului și aleg să le cumpere acum, înainte ca prețul lor să crească și mai mult
Unii consideră că principalul avantaj cu care vine o criptomonedă este acela că nu au legătură cu vreo bancă centrală, iar asta nu face decât să le crească valoarea în timp
Pasionații de tehnologie aleg varianta crypto pentru că înțeleg, au încredere și le place toate ideea de blockchain din spatele acestor monede virtuale
Există și investitori care au văzut monedele virtuale drept variante foarte bune de a face bani și aleg să cumpere, așteptând să vândă atunci când prețul crește
5. Alege o platformă de tranzacționare
– cryptocoinÎți recomandăm ca atunci când cumperi o criptomonedă să o faci folosind aplicații ce îți vor permite deținerea monedei în sine.
Există unele site-uri prin intermediul cărora nu vei putea achiziționa decât CFD-uri cu crypto. Dar noi sugerăm să stai departe de ele.
Dacă vrei să fii posesorul unei monede virtuale, o poți face prin intermediul unor platforme de tipul Coinbase, Revolut, Binance și Crypto. Acestea patru sunt cele mai cunoscute, cu toate că există și multe altele.